Timpul se lupta cu noi, noi cu el. Uneori e pace, ca si cum obosim. Ca si cum ne dam seama ca ar fi mai bine sa nu.
Nu stiu exact daca dorim sa ramanem frumosi sau doar tineri. Batranetea ni se pare urata. Parca ne duce departe de noi. Dar cred ca nu e asa.
Nu facem decat sa crestem . Crestem pana la stingere. Paradox.
Stau pe marginea oglinzii si ma cert cu mine.
Cand incep vesniciile cele bune?
Suscribirse a:
Enviar comentarios (Atom)
LinkWithin
2 comentarios:
Timpul nu există, e doar o chestiune ce trebuia inventată să dea sens haosului. Slăviţi fie mayaşii şi aztecii!
Acum, ei bine da, ne e frică de îmbătrânire, ne e frică că nu vom mai fi frumoşi, că ni se vor lăsa sânii, că lalala, însă în timp învăţăm că frumuseţea sufletească-i mai presus de toate:)!
Zi frumoasă să ai!
e interesat , dar totusi timpul exista!
multumesc , bianca, imi face placere sa citesc gandurile tale!
Publicar un comentario en la entrada